Săptămâna trecută am pomenit despre scandalul din jurul expoziţiei de la New York organizată de Institutul Cultural Român. Atunci încă nu ştiam că dintre cei trei tineri artişti care au produs panică în rândul emigraţiei româneşti din megapolisul american doi au puternice relaţii cu frumosul nostru oraş de pe Malul Mureşului. Între timp am aflat că Micuţul Ponei Roz cu zvastica pe crupă este proprietatea Lindei Barkasz, concitatdina noastră de 23 de ani cunoscută în mediile artistice şi sub numele de Nuclear Fairy. Cea care începându-şi studiile artistice la Liceul de Artă din Arad, a plecat pe urmă la Timişoara, la Artele Plastice de acolo, ajungând de o vreme un nume de referinţă în rândul artiştilor tineri din România. Tot aşa şi Laurenţiu Alexandrescu (IRLO), originar din Bistriţa dar care, la rîndul lui, şi-a început studiile artistice tot la Liceul de Artă din oraşul nostru. Despre cel de al treilea membru al grupului Zacuska, Marwan Anbaki ( Omar) n-am aflat nimic care să-l lege cumva de Arad. Până acum.
Hapenningul
Povestea în sine este simplă. Institutul Cultural Român, al cărui director este Horia-Roman Patapievici, prin directoarea filialei din SUA, Corina Şuteu, a organizat în iulie o expoziţie la Galeriile Takeover din New York. În spiritul unei viziuni neconvenţionale sau oricum netradiţionale cu privire la modul de promovare a imaginii României în lume, pentru această expoziţie a fost ales grupul Zacuska, format din cei trei prezentaţi mai sus, grup care s-a remarcat prin promovarea unor mijloace de expresie hai să le spunem mai tinereşti. Este vorba de cea ce mai în vest se cheamă street art - arta străzii – cu rădăcini adânci în cultura pop americană.
Aşa cum marele roman rus iese de sub pelerina lui Gogol, artele vizuale ale zilelor noastre se nasc din supa Campbell a lui Andy Warhol sau Andrew Warhola după numele său adevărat, având în vedere rădăcinile sale slovace.
Tinerii artişti din România au umplut pereţii galeriei administrate de ICR din New York cu grafitti. Succesul a fost peste aşteptări. Din toate punctele de vedere. De mult nu s-a mai întâmplat ca o expoziţie românească să producă scandal, chestiune chiar de dorit dacă e vorba de artişti tineri, nonconformişti. Din păcate scandalul nu s-a produs în SUA – ar fi fost o adevărată rampă de lansare pentru cei trei – ci în România.
Totul a pornit de la un articol din NY Magazin, ziarul emigraţiei româneşti din metropola americană. Autorul, prezentând vernisajul, a ajuns la concluzia că expoziţia are un caracter antisemit şi pornografic, aducând mari deservicii imaginii României în lume. Nu se ştie – explicaţia se referă la un editor care a găsit articolul pe Internet – cum a ajuns această opinie la Antena 3. Se ştie însă ce a urmat: o campanie furibundă orchestrată de grupul media a lui Voiculescu împotriva ICR şi a conducerii acestuia în frunte cu Horia-Roman Patapievici. Iliescu şi-a exprimat consternarea în blogul său, Văcăroiu a cerut comisie de cercetare, iar Păunescu a înfierat încă înainte de analiză gestul incalificabil, după părerea sa, al ICR. Antena 3 continuă de atunci să tragă din toate tunurile, prestaţia unuia care se numeşte Stan desfăşurânu-se regulat în domeniul comicului involuntar.
Backgroundul
Cum spuneam, prestaţia tinerilor artişti n-a rămas fără ecou nici în SUA. Lucrările lor au plăcut atât de mult unui realizator de pe Brodway încât i-a rugat să realizeze scenografia pentru musicalul pe care îl pregăteste la Teatrul 37 Arts. Nici NYPD – Departamentul de poliţie al New Yorkului – nu s-a lăsat mai prejos. În urma reclamaţiei făcute de un colaborator al NY Magazin, pe nume Robert Horvath, s-a deplasat la faţa locului. Cei patru poliţişti – oare avea cu toţii studii artistice? - s-au simţit foarte bine în galerie. După care au consemnat plini de voioşie că reclamaţia Domnului Horvath n-are nici un temei.
Dar ce i-a deranjat atât de tare pe românii noştri din New York? Ce i-a făcut să creadă că expoziţia este nazistă şi antisemită?
Aici intră în scenă micuţul ponei al Lindei Barkasz, alias Nuclear Fairy(Zâna Nucleară). Aşa cum ne-a mărturisit mama ei, Linda, ca orice fetiţă drăgălaşă, s-a bucurat tare când a primit poneiul mititel. Ajunsă în zona expresiei artistice, poneiul a devenit pentru ea un simbol de bază, un motiv care bântuie constant lucrările ei de până acum. Mama Lindei este Doamna Maria Furnea şi lucrează la Grup Zenner. Dar este şi pictoriţă, chiar dacă şi-a descoperit interesul pentru pictură doar la începutul anilor nouăzeci. A studiat la Şcoala Populară cu Domnul Kett-Groza, onorabilul nostru colaborator. Primele ei lucrări, tocmai de asta, erau suprarealiste, mai nou însă pregăteşte o expoziţie de peisaje abstracte.
De o săptămână Doamna Furnea nu se mai uită la televizor. Nu mai rezistă să vadă avalanşa de stupizenii care se spun despre expoziţia de la New York. Linda şi-a amânat susţinerea licenţei tocmai pentru a putea pregăti expoziţia, iar mama ei tremură acum văzând scandalul iscat.
Doamna Furnea vorbeşte zilnic pe Messenger cu Linda şi i se pare că tânăra nu a fost foarte marcată de scandalul izbucnit. Poate doar vizita poliţiştilor la Galerie a speriat-o pe moment. Expoziţia se încheie pe 15 August, Linda însă mai rămâne la New York, nu de alta dar, aşa cum i-a mărturisit mamei, a învăţat acolo în două luni cât n-a învăţat în patru ani de facultate la Timişoara.
My Little Pony
A fost lansat în 1983 de Hasbro. Nu de Arădeanca! Au fost momente când vânzările au depăşit pe cele ale lui Barbie lansat de Martell. Şi nu de Arădeanca! La ora actuală, Poneiul Mititel îşi sărbătoreşte 25 ani de la naştere, iar unele dintre fetiţele care şi-au trăit copilăria în compania sa pot opta pentru două atitudini fundamentale: continuarea feeriei roz sau transformarea drăgălaşului animal în ceea ce este de fapt: o simplă jucărie chicioasă la care să se uite cu condescendenţa maturului creativ. Linda a optat după câte ni se pare pentru această din urmă atitudine. Zvastica de pe crupa animăluţului de plastic ne dă dreptul să credem asta.
După discuţia cu mama ei, i-am trimis câteva întrebări pe e-mail. Având în vedere şi fusul orar, Linda ne-a răspuns după zece ore. Scurt, aşa cum fac tinerii de astăzi, obişnuiţi să poarte convorbiri pe sms sau chatuind. Recunoaştem, am avut anumite probleme să înţelegem exact sensul unor răspunsuri, de aceea redăm în mare cele spuse de ea. Şi cu observaţia că nu ne asumăm răspunderea pentru exactitatea şi bătaia ideilor.
Am aflat aşadar că relaţia ei cu My Little Pony este veche şi complexă, în fond animăluţul s-a născut doar cu doi-trei ani înaintea ei. Grupul Zacuska, format din cei trei, exprimă o consonanţă în preocupări şi idei, consonanţă care nu este însă absolută, ţinând mai mult de vârstă şi de condiţiile precare în care trebuie să lucreze artiştii tineri. Insitutul Cultural Român i-a găsit prin televizor, cea ce nu este tocmai bine, arătând din nou caracterul aleatoriu în care tinerii artişti ajung să fie cunoscuţi sau nu. Diferenţa dintre New York şi Bucureşti este enormă, mult mai mare decât cea dintre Arad şi Bucureşti, modul în care reacţionează opinia publică şi reprezentanţii lumii politice la manifestările de artă alternativă fiind de-a dreptul horroristice. Din tot ce i se întâmplă acum a rămas, totuşi, cu un respect pentru cei care reprezintă Institutul Cultural Român, în frunte cu Patapievici şi Corina Şuteu. Linda crede că teatrul 37 Arts i-a găsit având în vedere situaţia politică, interesul artiştilor newyorkezi pentru inedit şi original. Artiştii aceştia sunt într-adevăr liberi, făcând un corp aparte în lumea americană cam zombi. America este dominată de o paranoia marcată de evenimentele din 11 septembrie de acum aproape şapte ani. Teoriile conspiraţiei se împac perfect cu speranţa în Obama şi cu tolerarea diversităţii, cu momente care par scoase din filme.
În loc de epilog
Prea multe n-ar mai fi de zis. Poate doar faptul că Lind Barkasz este o tânără artistă mult mai cunoscută în Timişoara, Bucureşti iar mai nou New York decât în Arad. Cea ce nu e rău. Stilul ei direct, frust, dinamic duce la conflicte peste tot. Organizatoare a Studenfestului de la Timişoara, s-a obişnuit cu refuzul şi reticenţa. Arta ei şi a grupului din care face parte nu este pentru politicieni. La expoziţia de la Studentfestul timişorean ministrul educaţiei a refuzat să intre în veceul de fete. Cu toate că acel veceu era folosit atunci ca spaţiu de expunere. Vatmanii au refuzat să conducă tramvaiul decorat de ariştii plastici organizaţi de Linda, de unde putem să tragem concluzia că arta nu este nici pentru vatmani.
Noroc că societatea nu este formată exclusivi din politicieni şi vatmani...
PS. Pe blogul Lindei de câteva zile merge fără oprire Deşteaptă-te, române!
Lajos Notaros